vineri, 25 decembrie 2015

Gheorghe Hagi - antrenorul anului 2015 !!!

Parcursul excelent realizat de FC Viitorul în anul 2015 i-au făcut pe reprezentanţii echipelor din Liga I (preşedintele, antrenorul şi căpitanul echipei de la toate echipele de Liga I), pe ziariştii de sport şi publicul larg să-l voteze pe Gheorghe Hagi drept antrenorul anului 2015.
Acest top a fost realizat de Gazeta Sporturilor, cu ocazia a 50 de ani pe care îi împlineşte în acest an prestigiosul ziar de sport din România.
Vă prezentăm în continuare un pasaj din interviul cu Gheorghe Hagi, realizat de GSP.
- Domnule Hagi, sînteţi surprins să cîştigaţi premiul pentru cel mai bun antrenor român?
- Surprins... E o bucurie, nu pot să ascund asta. Cînd spui numărul 1 e un motiv de bucurie, mai ales într-o meserie grea cum e cea de antrenor. Am muncit şi cred că am făcut lucruri importante de cînd am preluat echipa. Le mulţumesc celor care au avut încredere în mine şi m-au votat în ancheta Gazetei!
- Ce sentiment vă creează postura aceasta, de antrenorul numărul 1?
- Îmi place să fiu pe primul loc. Ştiţi cum am reuşit asta? Am muncit. În viaţă funcţionează regula asta: cît dai, atît primeşti. Asta le tot repet şi jucătorilor. Cînd munceşti, nu are cum să nu vină şi răsplata! Dar întîi trebuie să munceşti, asta e condiţia!
- Clubul e la nivelul pe care l-aţi fi dorit acum 6 ani, cînd l-aţi înfiinţat?
- Sîntem pe un drum bun. Jucătorii simt deja că sînt mai puternici, dar încă n-am cîştigat nimic, avem de muncă în continuare.
- Şi dumneavoastră simţiţi că sînteţi mai puternic decît atunci cînd v-aţi retras ca fotbalist şi aţi preluat echipa naţională?
- Mult, mult mai bun sînt!
- Care e diferenţa?
- Păi, e vorba despre experienţă, în fiecare meserie mai întîi trebuie să-ţi faci mîna. Faci facultatea de medicină, pe urmă eşti stagiar şi progresezi prin practică. Numai muncind poţi să înveţi. Progresul meu e mare. E clar că nu eram la fel de bun antrenor atunci cînd m-am lăsat de jucat. În ultimii 5 ani am muncit foarte mult în meseria asta, am învăţat enorm.







0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More