sâmbătă, 6 iunie 2015

Portar de un milion de euro transferat de FC Botoşani

În vârstă de 23 de ani şi măsurând 1,82 m, Iliev a semnat ieri un contract valabil pe o perioadă de trei ani cu gruparea locală care va reprezenta România în Europa League.
Iliev a ajuns la FC Botoşani din postura de jucător liber de contract, ultimul club pentru care a evoluat fiind Levski Sofia.
„Fără să exagerăm putem spune că este un transfer de top. Are o carte de vizită impresionantă, este portar de naţională şi sperăm să ne ajute în încercarea noastră de a ne îndeplini obiectivele pentru sezonul viitor, respectiv clasarea pe un loc de play-off în Liga I, dar şi un parcurs cât mai lung în Cupa României, Cupa Ligii şi Europa League. Are experienţă europeană şi cu siguranţă va conta mult pentru noi acest aspect mai ales că suntem debutanţi în cupele europene” a declarat Cornel Şfaiţer, preşedintele FC Botoşani.
Poreclit în ţara sa „Tigrul”, Plamen Iliev este considerat la momentul actual unul dintre cei mai buni portari bulgari, având nouă selecţii pentru reprezentativa „under 21” şi două pentru cea de seniori, el intrând în circuitul naţionalei „mari” din 2013.
În sezonul trecut, Plamen Iliev a jucat 17 partide, fiind un portar foarte apreciat în ţara vecină. Ca stil, oficialii FC Botoşani susţin că Iliev se aseamănă foarte mult cu Bogdan Lobonţ.
Evaluat de site-ul de specialitate transfermarkt.de la 1,25 milioane de euro, „Tigrul” devine astfel cel mai valoros jucător din lotul FC Botoşani şi totodată al doilea bulgar  transferat în această vară de gruparea locală după fundaşul dreapta de 26 de ani, Radoslav Dimitrov.
În afara celor doi, FC Botoşani l-a mai transferat în această vară pe atacantul Dan Roman de la Gaz Metan Mediaş. De asemenea din sezonul viitor pentru echipa locală va evolua şi fundaşul central Florin Plămadă, revenit la Botoşani după ce împrumutul la CSMS Iaşi i-a expirat.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More